Roxy

Imi aduc aminte ca am avut o catelusa. Roxy o chema. Am avut-o timp de aproape 3 luni dar am tinut la ea mai mult decat la jumatate dintre oamenii pe care i-am cunoscut. Mama mea a tinut mai mult la ea decat mine, asa ca va dati seama cat a tinut mama la ea. Si ea o iubea foarte mult. Pe mine nu prea ma avea la suflet pentru ca o hingheream zilnic. O luam si o puneam pe cate o lada si apoi ma uitam juma' de zi la ea cum incearca sa coboare de pe ea si tot asa. Chiar daca era jucaria mea, eu totusi o faceam pentru ca eram un copil idiot. Aveam 10 ani. Eram in Turkmenistan. Mama a fost acolo in delegatie pe un santier. Lucra ca traducatoare. Am luat catelul de la un alt copil care gasise mai multi in desert (Turkmenistan e zona de desert). Din prima zi m-am indragostit de ea. Asa micuta si neagra. Am mai crescut ea intre timp dar nu prea mult. Era o rasa asa mai pitica. O corcitura. Intr-o zi am pus-o pe un acoperis care ajungea foarte jos si m-am gandit ca o sa coboare super usor. Ea s-a speriat si a fugit in varf. Nu am mai reusit sa o dau jos. Am fugit speriat la mama si nu i-am zis nimic. Dupa cateva ore cand s-a inserat, am inceput sa auzim schelalaitul ei. Mama nu s-a interesat de ea initial pentru ca a crezut ca umbla creanga pe santier. Cand ne-am dus sa o dam jos, eram atat de rusinat. Mama m-a inteles totusi. Nu o facusem din rautate ci din prostie. De atunci ea ma tot "certa" la mama. Latra la mine si apoi la mama parca spunand ceva de genul "idiotul asta iar ma chinuie".
Intr-o zi ne-am dus intr-un alt oras. Cum ne-am suit in masina, ea a alergat dupa masina cred ca 1 km. Credea ca o parasim. Sa nu va povestesc cate limbi ne-a dat pe fata cand am revenit pe seara. Intr-o alta zi, cand am iesit la pas din santier sa mergem in oras sa cumparam ceva, ea ne-a urmarit. Si erau cam o jumatate de ora de mers pe jos. Nu conta. Ne-a urmarit. Am intrat in magazin si ma uitam la ea cum ne astepta. Cand am iesit, nu mai era. M-am ingrijorat dar am sperat ca o gasim prin zona. Nu am gasit-o. La intoarcerea acasa, ghiciti cine ne astepta in fata portii. Cum de a reusit sa gaseasca drumul de intors nu pricep. Pentru ca era vorba de drum prin desert deci nepietruit sau nebatatorit.
Cand am plecat in Romania, am stat o ora sa ne luam ramas bun de la ea. Nu mai puteam sa plec. Cred ca ea nu pricepea de ce o tot pupam si mangaiem. Cum am ajuns in tara, cam la 2 zile asa, ne-am interesat de soarta ei. Ni s-a spus ca nu s-a miscat din fata portii. Ne astepta. Luni de zile ni s-a spus acelasi lucru. Toti erau mirati ca nu pleaca nicaieri. Ea, saracuta ne-a asteptat luni de zile sa ne intoarcem la ea. Lumea ii dadea de mancare, dar ea nu manca nimic. Se strica mancarea langa ea. Mai lipsea din cand in cand. Cred ca atunci cauta ceva de-ale gurii. Dar refuza mancarea data de altii. Dupa aprope un an, un om de acolo a luat-o si a dus-o in desert. Drumul fiind facut cu masina, ea n-a mai stiut sa se intoarca. Se facuse piele si os si au dus-o in desert in sepranta ca acolo poate o sa-si caute singura de mancare sa nu moara.
Roxy, de oriunde privesti tu spre casa aia, sa stii ca ne pare rau ca nu am insistat mai mult cu actele sa te luam pe avion la noi in Romania.
Se spune ca sub 1 an cainii pot avea mai multi stapani si se ataseaza usor de oricine, dar dupa 1 an (omenesc) ei au doar un stapan. Daca acel stapan moare, ei nu se mai ataseaza de nimeni.
Si se mai spune ca noi suntem fiinte umane si ei niste animale.